Connect with us

Cultură

Șerban Foarță și galanta incidentă

Publicat

pe

O nouă idee inspirată a celor de la Biblioteca Județeană Timș „Sorin Titel” ne aduce mai aproape de creatori timișoreni. De data aceasta, spumos, de Șerban Foață.

Proiectul se numește ”VideoText”, și va reuni o serie de documentare consacrate personalităților culturale ale locului. ”Inaugurăm, altfel spus, un…videoraft. Protagoniștii primelor trei producții sunt: Adriana Babeți, Șerban Foarță și Ștefan Popa Popa`s. Parteneri au fost cei de la Business Plus. Director de imagine: Gelu Șfaițer, montaj: Mihai Lazăr. Regia este semnată de scriitorul Tudor Crețu, manager B.J.T.” – ne anunță inițiatorii proiectului.

Prima proiecție publică a avut loc în 16 februarie a.c., de la ora 18.00, la Secția de Arte ”Deliu Petroiu” de la Bastionul Theresia, prezentându-se documentarul ȘerbAnno Domini, consacratului Șerban Foarță, unul dintre cei mai importanți poeți români, care, în 2017, împlinește 75 de ani.

Un maestru al îmblânzirii cuvântului și transformării sale în calambur, de cele mai multe ori cu o marcă proprie, poetul (căci pentru asta îl stimăm, în primul rând) Șerban Foarță a acceptat inedita poziție de a se găsi, pentru o seară, în calitate de triplu exponat, la Bastion, printre slujbașii Bibliotecii noastre întâi, și printre cei dragi – de filmat, cu un dialog savuros, împreună cu Tudor Crețu, de fotografiat, privindu-ne și din pozele răspândite în sala gazdă, precum și în carne și textile, mereu spilcuite, un Argus la fel de atent, și în anul în care va ajunge la pragul 75, ca până acum.

Am văzut un film pe care îl privești aproape fără să răsufli, care dă adicție, care nu te face absolut niciodată să te uiți la ceas, sperând, cu fiecare frază ce pare să-și găsească punctul, că încă nu s-a sfârșit dialogul, că, în cordiala sa înțelepciune,Tudor Crețu va ști să-i întindă încă o spumoasă capcană lui Șerban Foarță, prinzându-i piciorul în gura de lup a încă unei mărturisiri.

Și-ți dai seama de multe lucruri, în timp ce vizionezi, sorbind. În primul rând, realizezi ce mare lucru este să ai norocul de a fi nu doar un cititor și admirator al intervievatului, ci și un apropiat al lui (deși, uneori, acest fapt poate fi și o piatră de moară de picior), pentru că se răscolește împreună în amintiri care, dacă nu comune, au protagoniști cunoscuți sau au mai fost povestite, amintite în același cerc de amici, sau au măcar genul acela de ”vervă Foarță”, o vervă aparte, ce pare, initial, doar reverențioasă și extrem de ascuțită ca mine, și abia la o parcurgere mai atentă constați și semințele ironiei (și auto-) ascunse în același sol – și, știindu-l, ai idee cum să pregătești terenul și atmosfera pentru a momi genul acesta de amintiri.

În ”curgerea împreună” a celor doi oameni de litere, pe care îi despart câteva decenii dar îi apropie mai multe trăiri, ești martor al unui gest de cultură, vorbind despre cultură. Așa cum spunea, după ce am vizionat filmul, Tudor Crețu, despre ”Șerban Foarță citind poeme sau cântând la pian” avem mărturii. Despre ce a citit cu drag, despre ce a tradus sau scris, avem, iar, snopi de urme și păreri, de la Wikipedia însuși în jos. Dar gestul-Foarță, omul care are felul său aparte de a verifica lavaliere și de a se asigura că povestea curge, de a face acel pas magic dinspre ”camera cu meseriașii dialogului și cu personalul tethnic al filmării” la poveste în sine, este ceva ce abia acum a ajuns în ierbar. Un ierbar de institut superior, academic, cu denumirile latinești scrise frumos, pedant, după Linnaeus, cu gen cu literă mare și specie cu literă mică, după toate rigorile artei. O radiografie a clipei de dinainte de clipă.

Pentru că aceasta este găselnița lui Tudor Crețu, secondat de Gelu Șfaițer și de Mihai Lazăr: lucrurile nu încep doar cu întrebarea, mergând firesc spre răspuns – veridicitatea vine și din momentele intermediare, care nu au căzut la montaj. Ceea ce ar fi putut, eventual, să nu se întâmple așa, la montaj, a fost inserția unor pagini cu nume și info, exact când ți-e lumea mai dragă, rupând racordul logic și dându-ți, în primul moment, senzația că povestea s-a sfârșit.

Șerban Foarță este amfitrionul generos, care  primește ideile și le răspunde ca în cele mai bune zile de la Roland Garros. Este actorul care se joacă pe sine, cu larghețe, atent, mereu, la frazare, la dezghiocarea cuvântului (n-ar fi el de nu ar face asta), la pedanteria gestului, la trăsătura feței, chiar – pentru că, până și în clipe mai puțin luminate de raze calde, Foarță a fost un estet, un maestru de ceremonii în care se sub includea și pe el însuși.

Năstrușniciile vieții lui Șerban Foarță ne sunt oferite ca la o bere, într-o zi tihnită. Cei care n-au avut minunata întâmplare a vieții de a-l cunoaște pe Foarță astfel încât poetul să povestească, tihnit, despre el, o vor putea compensa luând simplu un CD din raftul Bibliotecii de Artă și trezindu-se invitați la aceste mărturisiri.

A fost oarecum ciudat să fii alături de artistul Foarță, de omul Foarță, de profesor, și să îl vezi și ”evoluând” într-un strat pe care-l simți negociind cu nemurirea. E ca și cum am fi deja mult departe în viitor, când verbele incisive ale prezentului se linistesc, cu forme de trecut. Dar, grație unei sorți ce pare încă amabilă cu noi, Șerban Foarță face pare alertă din patrimonial nostru. Și, la sfârșitul filmului, exact despre apartenențele noastre față de el s-a vorbit, pe lângă detaliile realizatorilor, legate de filmare.

Și, așa cum au considerat și alții, în acea seară, util a vorbi despre ce înseamnă Foarță în viața și activitatea lor, m-a bucurat să adaug și eu stropul meu, povestind despre timpul când mi-a fost profesor la Universitatea de Vest Timișoara, la clasa de Jurnalistică, unde trebuia să ne predea ”retorică și teoria comunicării”. Ce ne-a predat, însă, dragul nostru Șerban, prietenul, cârdașul nostru la un pahar de viață și la o clapă de pian, cu ore ținute mai mult în afara Universității decât între pereții statorniciți învățării cu rigoare, a fost despre cum textul întâlnește viața și-i face o reverență, cu grijă la fiecare silabă, folosindu-se, fără teamă, orice incidentă posibilă, pentru a se mai șlefui ceva din context. Și asta, mereu, cu o infinită grijă față de virgulele prin care marcăm incidentele vieții. Marca Foarță.

Citește
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Expoziția itinerantă ,,Vatra” a ajuns la Ciacova

Publicat

pe

În imediata proximitate a Culei din Ciacova a fost vernisată, miercuri, expoziția etnografică ,,Vatra”, cuprinzând piese de port tradițional, textile , podoabe și obiecte de interior din colecția etnografică a Muzeului Municipal Beiuș din județul Bihor. Cele aproximativ două sute de piese provenind în special din colecția muzeului bihorean, dar și din colecții private, vor rămâne expuse la Ciacova timp de o lună.
“Ne dorim să oferim bihorenilor stabiliți în Banat și, în cazul de față, celor stabiliți în orașul Ciacova și împrejurimi, ocazia de a se reîntâlni și de a revedea obiecte specifice zonei din care provin. Și vrem, în egală măsură, să prezentăm tuturor celor interesați, nu numai bihorenilor, frumusețea lucrurilor din zona Beiușului, detaliile unor obiecte ce țin de viața de zi cu zi a oamenilor de acolo, de cultura și obiceiurile lor”, a precizat la vernisaj Mircea Bota, președintele Asociației Bihorenii din Banat.
La eveniment au participat primarul localității, Filip Petru – partener în organizarea expoziției -, profesori și elevi ai școlii din Ciacova, dar și reprezentanți ai muzeului local.
Expoziția etnografică ,,Vatra” a fost prezentată pe parcursul ultimelor patru luni la Muzeul Național al Banatului și la Universitatea de Vest Timișoara, urmând să își continue periplul în alte localități și instituții academice din Banat. Ea a făcut parte din cel mai amplu demers de promovare a Bihorului în Banat: Zilele Culturii Bihorene 2024 derulat în perioada 18-20 octombrie 2024 la Timișoara.
Asociația „Bihorenii din Banat” este continuatoare a Filialei Timișoara a Fundației Culturale a Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș.

Citește

Cultură

Artistul Florin Magda a câștigat premiul „Peter Jecza” pentru SCULPTURA ANULUI

Publicat

pe

Premiul „Peter Jecza” pentru SCULPTURA ANULUI, în valoare de 8.000 euro, inițiat de către Fundația Triade Timișoara cu sprijinul UniCredit Bank pentru o lucrare de artă publică, a întrunit interesul a 52 de artiști care au propus în concurs 70 de lucrări.

Reunit într-o sesiune finală de selecție, juriul a desemnat drept câștigătoare lucrarea artistului Florin MAGDA, Dulapul cu jucării, 2023, oțel inox lustruit, 2,4 m x 0,9 m x 2 m.

Juriul a fost format din specialiști din domeniul sculpturii și al artelor vizuale: Celia Ghyka – arhitect, Andrei Petru Jecza – director executiv Fundația Triade, Ana-Maria Mihăescu – președinta Asociației Castel Salbek, Aurelia Mocanu – critic de artă, Ciprian Mureșan – artist vizual, Bogdan Rața – sculptor, Maria Rus-Bojan, critic de artă, curator.

Criteriile abordate de către juriu s-au referit la natura convingătoare a proiectului propus, la claritatea intențiilor, a abordărilor unice ale sitului și contextului public (gradul de securitate, relația morfologică cu spațiul public, materialitatea obiectului).

După ce a analizat și notat individual propunerile, juriul a procedat la preselecția unui număr de 8 propuneri finale. Artiștii cărora aparțin lucrările nominalizate sunt următorii (în ordine alfabetică): Maria-Mădălina BRÎNEȚ , Maxim DUMITRAȘ , Florin MAGDA, Marta MATTIOLI , Cătălin OANCEA , Dragan RAJSNIC, Marius RIȚIU, Aurel VLAD.

Juriul a mai acordat o mențiune specială, ce constă într-o lucrare a sculptorului Peter Jecza, atribuită artistului Marius RIȚIU, Rockabye, metal bătut, 324 x 90 x 90 cm

Decernarea Premiului „Petru Jecza” pentru SCULPTURA ANULUI și expunerea lucrării câștigătoare în spațiul public se va face printr-un eveniment dedicat, la care vor participa ca invitați susținătorii proiectului, organizatorii, membrii ai juriului, artiști, în data de 16 octombrie 2024.
În paralel, artiștii nominalizați vor fi invitați să participe la prezentarea unei expoziții în spațiul public, pentru o perioadă de 6 luni.
Premiul Peter Jecza pentru Sculptura Anului este o inițiativă a Fundației Triade, cu sprijinul UniCredit Bank. Premiul poartă numele sculptorului Peter Jecza, membru fondator al Fundației Triade, ca omagiu adus contribuției sale semnificative la sculptura românească contemporană.
Fundaţia TRIADE este o organizație neguvernamentală, fondată în anul 2000 cu scopul de a promova arta contemporană și de a facilita dialogul dintre artiști și public. În cei aproape 25 de ani desfășurați pe scena culturală a Timişoarei, fundația a contribuit semnificativ la dinamica culturală a orașului, adunând o bogată experiență centrată pe interesul față de devenirea sculpturii și a limitelor sale.

Citește

Cultură

La Otelec, parfumul de mentă s-a risipit …

Publicat

pe

Printre lucrurile mai puțin cunoscute despre satele bănățene este și acela că unele localități erau specializate, între altele, în producția și prelucrarea primară a plantelor medicinale. Un foarte bun exemplu este cel al localității Otelec. Venind dinspre Pustiniș, pe partea dreaptă a drumului, înainte de a trece podul peste Canalul Bega, exista o vastă plantație de mentă.

În anii socialismului, la Otelec existau și cazane în care se fierbea menta și produsele rezultate erau mai apoi utilizate în industria farmaceutică dar și în alte ramuri precum cea a fabricării ceaiurilor sau cea cosmetică. Mai mult, menta era utilizată și în industria chimică, ea fiind având rolul de colorant natural. Parfumul de mentă s-a risipit astăzi devenind amintire …

S-a reușit astfel o diversificare a activităților agricole fapt ce a dus și la apariția de noi locuri de muncă. Și, dacă tot suntem la Otelec, putem trece în revistă și alte elemente locale ce astăzi au rămas doar în amintirea locuitorilor satului maghiar de pe malul stâng al Canalului Bega:

 

  • Stația de Mecanizare a Agriculturii (S.M.A.);
  • Moara de cereale;
  • Plantația și unitatea de prelucrare a mentei;
  • Stația de cale ferată (clădirea există, linia însă nu mai este folosită);
  • Oficiul de Căpitănie Otelec (nu mai există nici clădirile, nici debarcaderul);
  • Serele de la Podul de Piatră (6000 metri pătrați de sere);
  • Plantația de viță-de-vie de la Pusta lui Nagi (peste 8 hectare);

Noi informații le-am primit în 19 septembrie 2022 de la doamna Sonia Egri; domnia sa informându-ne că plantațiile de mentă din Otelec au aparținut de Plafar Timișoara. Mai mult, doamna ne-a amintit și faptul că în afară de mentă, la Otelec s-a cultivat și coriandru. Părinții doamnei Sonia Egri au avut stupi de albine în zonă, în amintiri rămânând mierea bună și aromată produsă altădată la Otelec.

Ziarul ”Viața Economică” apărut în 6 iunie 1969 nota că ”Rezultatele obţinute de cooperativele agricole de producţie, care în anul trecut au cultivat mentă, sunt însă edificatoare: la frunze uscate au obţinut un beneficiu net de peste 6000 lei la ha, la spărturi de mentă circa 4500 lei la ha, iar la iarba proaspătă pentru ulei de mentă 4000 lei la ha. Aceste sume se dublează în cazul în care planta se cultivă în sistem irigat. 

Astfel, C.A.P. Otelec — judeţul Timiş a realizat o producţie medie la ha de aproape trei ori mai mare pe cele 12 ha irigate, faţa de producţia medie obţinută de pe 38 ha neirigate. În anul 1969, în România se menta se cultiva anual pe o suprafață de numai 1000 ha din care doar 100 ha erau în sistem irigat.

În urma acestui articol din anul 1969 rezultă faptul că la Otelec se cultiva cu mentă o suprafață de 12 ha irigate, cel mai probabil cu apă din Canalul Bega. Astfel, în perioada comunistă, localitatea Otelec și-a consolidat renumele de producător de mentă și ulei de mentă.

sursa: povestibanat.blogspot.com

© Flavius-Sebastian Ignea / 12 septembrie 2022

Citește

Trending