Connect with us

Evenimente

Ambasadorii Sperantei, campioni la interventie timpurie

Publicat

pe

Aș putea spune că povestea Fundației de Abilitare ”Speranța” din Timișoara trece mai departe de speranță. Ajunge la acțiune și merge mai departe. Merge până acolo unde se întalnesc zâmbete, se găsește sprijin și se crează legături aparte.

”E o altă lume, o lume mai bună”, îmi spune Anca Menina Danci- directorul executiv al fundației. O cred pe cuvânt. O cred și când îmi spune că lumea o întreabă des dacă nu e prea multă suferință acolo și ea spune că nu.

”Aici am descoperit copii care știu să ofere dragoste fără preț, am descoperit părinți extraordinari, cerebrali, cu care poți să faci echipă, am descoperit terapeuți extrem de dedicați. Am descoperit o altă lume în care mă regăsesc perfect. Cred că așa a fost să fie, pentru că acum am direcția clară pentru copilul meu.”

Aflu de la ea că, aici, determinarea este constagioasă și că pe o parte din cei aproape o sută de copii ”adoptați” de centru, i-a transformat în campioni.

”Copiii aceștia au adus medalia de aur pentru România. Au ajuns să facă performanță, cu ajutorul kinetoterapeutului Marius Pârjol, care este un adevărat profesionist. În fiecare an venim cu aur de la competitiile Special Olympics International la care participăm. Ne mândrim cu acești copii campioni.”

Copiii de la Fundația de Abilitare Speranța s-au întors acasă cu 16 medalii. Andrei Cupșa, Alexandru Țurcanu, Alexandru Toma, Cristian Mărculescu, Călin Cîrsmar și Timotei Julei au adus la Timișoara 3 medalii de aur, 6 medalii de argint și 7 medalii de bronz.

Integrarea în societate a copiilor cu nevoi speciale nu este o muncă ușoară, însă o mână de oameni se încăpățânează să ducă această muncă mai departe de peste douăzeci și cinci de ani.

Aflu că Fundația de Abilitare Speranța este singurul centru din Timișoara acreditat pentru intervenție timpurie. Copiii cu nevoi speciale care sunt diagnosticați în fază incipientă, ajung aici, iar prin terapie reușesc să se integreze în grădiniță și să ajungă mai apoi la școală.

Din păcate lipsește sprijinul instituțiilor de stat. De câțiva ani se încearcă obținerea unui teren de la primăria Timișoara pentru construirea unei fundații, însă lucrurile se mișcă foarte greu.

Întreb cum putem ajuta noi, cei care privim cu detașare lucrurile din afară. Anca îmi răspunde: ”Avem nevoie de susținere. Ne bucurăm când rezultatele copiilor sunt apreciate, însă ca să ajungem la performanță trebuie să fim susținuți din fază incipientă. Eu îmi doresc ca Dumnezeu să ne dea sănătate ca să putem duce această muncă mai departe.  Avem mereu nevoie de fonduri pentru a putea continua proiectele si terapiile necesare copiilor cu nevoi speciale.

Fundaţia de Abilitare „Speranţa” (FAS) este o organizaţie neguvernamentală cu aproape 25 de ani de activitate în sprijinul copiilor cu nevoi special şi al familiilor acestora, având ca misiune includerea acestor copii ȋn școli și grădiniţe obișnuite, precum și schimbarea mentalităţii și atitudinii faţă de ei.

Prin activitatea sa, Fundaţia de Abilitare „Speranţa” a adus ȋn atenţia opiniei publice și a autorităţilor competente o problematic sensibilă și puţin cunoscută, care, trecută cu vederea, poate afecta semnificativ calitatea vieţii copiilor și a familiilor acestora. De-a lungul timpului, Fundaţia de Abilitare „Speranţa” s-a implicat la nivel local, ȋn sprijinirea copiilor, prin oferirea de servicii directe adresate copiilor, părinţilor și cadrelor didactice.

Citește
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

1 Decembrie, ziua românilor de pretutindeni

Publicat

pe

​1 Decembrie este ziua în care românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a României​. 

Ziua Națională a României a fost stabilită pe data de 1 decembrie imediat după Revoluție, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Același act normativ stabilea că Ziua Națională pe 1 decembrie este și o sărbătoare publică și zi liberă pentru toți angajații.

Ziua Națională a României a fost sărbătorită în trecut și pe 10 mai sau 23 august.

Ziua Naţională a României este marcată an de an prin evenimente patriotice, în special prin parade militare – cele mai celebre fiind cea de la București de la Arcul de Triumf și cea de la Alba Iulia.

Totodată peste tot în țară au loc parade militare mai mici sau ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor.

În catedralele, bisericile și mănăstirile din țară este oficializată slujba specifică” Te Deum”, prin care sunt pomeniți eroii neamului românesc care au luptat pentru Marea Unire de la 1918.

Citește

Evenimente

Atelier de pictură pe turtă dulce și alte surprize. Toate la Târgul de Crăciun!

Publicat

pe

Concert Alina Sorescu, atelier de pictură pe turtă dulce, lumânări colorate sau chiar globuri se pregătesc pentru
Târgul de Crăciun din Timișoara care se va deschide duminică, 26 noiembrie, la ora 18.
Iată lista activităților în Atelierul lui Moș Crăciun din Piața Libertății:

  • Pictură pe turtă dulce (26 noiembrie – 2 decembrie). Turtele dulci se transformă în pânze, pentru micii Picasso.
  • Pictură pe globuri (3-9 decembrie). Copiii au șansa de a-și transforma creativitatea în ornamente unice.
  • Lumânărar de Crăciun (10-16 decembrie). Fiecare lumânare colorată spune o poveste.
  • Biscuiți de Crăciun (17-23 decembrie). Fiecare biscuite este o promisiune pentru Moș Crăciun.

În 26 noiembrie va fi pornit și iluminatul festiv în Timișoara. Vor fi aprinse 1.150.000 de becuri LED, cu 500.000 mai multe decât în 2022.

 

Citește

Evenimente

Ansamblul „Timișul”, la 55 de ani!

Publicat

pe

La Filarmonica Banatul va fi organizat un spectacol aniversar joi, 9 noiembrie, începând cu ora 18.00.

Evenimentul are loc cu ocazia împlinii a 55 de ani de existență a Ansamblului „Timișul”.

Este un moment foarte important, pe care ne-am propus să îl cinstim așa cum se cuvine, prin prezența, pe scena Filarmonicii „Banatul”, a cinci generații de dansatori și instrumentiști – de la cei care se apropie de 80 de ani, la cei mici, cărora le călăuzim pașii pe drumul greu, dar atât de frumos, al folclorului bănățean.
Vor urca pe scenă, împreună cu noi, soliști de seamă ai Banatului, care ne-au fost alături de la începuturi: Andreea Voica, Elena Jurjescu, Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Adrian Stanca, Vasile Conea, Doriana Talpeș, dar și mai tinerii Ana-Gabriela Coțe, Ana-Maria Moldovan, Bianca Opăriuc, Anca Sabadoș, Maria Șaptebani și Vlad Văcaru. Dirijori: Nicolae Baniciu și Deian Galetin. Coregrafi: Ciprian David și Maria Dudău-Topciov”, a informat Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Tudor.

Citește

Trending