Aniversarea ierarhului din Lugoj a adus aproape nu doar oameni care îl apreciază și iubesc pe episcopul greco-catolic,ci, la un pahar de vorbă, și amintiri întinse pe ani.

L-am văzut pe Prea Sfințitul Alexandru Mesian scriind cărți, adunând fișe, ca școlerii de demult, ajutând trecutul să se aștearnă firesc în istorie, nu ciuntit. Ne-am întâlnit în Lugoj, Timișoara și Roma, la Blaj, Oradea, Sighet, Cluj, Arad, Reșița, Baia Mare și cred că și în alte locuri. Ne-am întâlnit dimineața înainte de 6 și am prins seri liniștite de taină. M-a fotografiat cu pui de cioară, din curtea palatului episcopal, în brațe, l-am fotografiat cu umbra lui Isus căzându-i pe chip, de pe un relicvar aparte. Am povestit bucurii și necazuri și m-am bucurat să-i urmăresc ultimul deceniu de trudă, și chiar să scot o carte despre eparhia pe care o conduce. L-am cunoscut alături de marele nostru prieten, al tuturor, mitropolitul ortodox Nicolae Corneanu, și, de multe ori, numele lui a fost prilej de discuții și de luminoase amintiri, între noi. Ce vreau să spun cu asta? Că, dacă i-am urat de bine, la împlinirea celor 80 de ani, nu am făcut-o în necunoștință de cauză.

O plămadă complexă, uneori cu cireșe amare, mai des cu stafide bune, dar care a crescut respect și încredere,ne-a legat, și mă bucur că Prea Sfinția Sa mi-a permis să fiu aproape în multe dintre evenimentele mari sau de cerc mai mic ale eparhiei sale și ale sale. Sunt multe… De la sfințiri de biserici recâștigate sau noi, la preluări de biserici ce greu s-au lăsat din mâinile hoților. De la lansări de carte la hirotoniri de preoți. De la aniversări ale eparhiei la zilele de naștere ale ierarhului, din an în an.

Relațiile din Palatul Episcopal din Lugoj, ca inimă a eparhiei, au în ele, de cele mai multe ori, ceva cald, de mare familie. De la rosmarinul din curte, pe care episcopul îl împarte uneori oaspeților, spre aducere aminte, la florile de colț uscate sau tablourile sau cărțile de prin birouri, despre care ierarhul povestește celor cu timp care-l vizitează.

Mă uit la deceniul acesta aparte, care, totuși, nu e decât o optime din viața nu tocmai comună a ierarhului lugojean, aflat în al 52-lea an de la hirotonire, după ce un sfert de secol, în comunism, a fost preot ascuns. Reiau un fragment dintr-o istorisire a Prea Sfinției Sale, de acum doi ani, exact despre momentul hirotonirii lui, publicată cu titlul ”PSS Alexandru Mesian, hirotonit pe ascuns, acum 50 de ani, felicitat public pentru… ”realizări socialiste””, în 5 mai 2015, pe bru.ro:

”A sosit momentul hirotonirii, sâmbătă 8 mai 1965. Pe la ora 1800 a sosit P.S. Ep. Ioan Dragomir, însoţit de Pr. Silviu Augustin Prunduş OSBM. Pr. Lucian Mureșan ştia că evenimentul va avea loc duminică 9 mai, de aceea nu a fost prezent chiar de la începutul ceremoniei, a venit mai târziu. Pentru ceremonia hirotonirii erau pregătite (într-o cameră) toate cele necesare: masa altarului frumos împodobită, odăjdii pentru episcop, odăjdii pentru preoţi, potir, patenă, cărţile liturgice, Arhieraticonul, cartea episcopală pentru hirotonire, etc.

Programul liturgic a fost pregătit de Pr. Silviu Augustin Prunduş, doctor în Liturgică, şi a constat în celebrarea a două Liturghii. La prima Sfântă Liturghie mi s-au acordat Treptele Minore şi Diaconatul. În cadrul celei de a doua Sfinte Liturghii mi-a fost conferit Sacramentul Sfintei Preoţii. S-a ajuns la această variantă întrucât ne aflam în condiţii speciale, de prigoană a Bisericii. Pentru a nu fi prea multe întâlniri cu episcopul, care era foarte urmărit, s-au celebrat cele două Sfinte Liturghii în aceeaşi zi. Cuvântarea la acest eveniment a avut loc în timpul mesei festive, tot din motive de prudenţă.

Pr. Lucian, aşa cum s-a văzut, ştia că evenimentul va avea loc duminică 9 mai, de aceea nu a fost prezent chiar de la începutul evenimentului. Schimbarea programului a fost, la fel ca altele, o tactică strategică de a induce în eroare pe cei care eventual ar fi aflat de programul de hirotonire de duminică, 9 mai. Pr. Lucian a sosit totuşi la Cluj în ziua de sâmbătă, 8 mai. Pe când toţi (cei cinci) eram la masă, după ce hirotonirea era terminată, Deo gratias, cineva bate la fereastră insistent. În sufletele celor din casă se creează emoţii, dar fără nicio frică, căci candidatul – laicul – fusese deja hirotonit preot! Era această bucurie pentru toţi căci Dumnezeu ne dăruise un preot gata de a da mărturie de credinţă, de a-L mărturisi pe Cristos şi Biserica Sa.

După multe insistenţe şi bătăi în geam, Sr. Aurelia, sora Pr. Pintea, desface perdeaua geamului de la bucătărie şi constată că nu este securitatea ci Pr. Lucian, care sosise de la Baia-Mare pentru evenimentul programat pentru 9 mai. Bucuria era imensă pentru toţi cei 6 prezenţi. Pr. Lucian a asistat la cuvântarea P.S. Ioan Dragomir, care a spus printre altele: „Părinte Alexandru, aţi venit în această casă ca un om oarecare, un laic, şi, prin acordarea Tainei Sfintei Preoţii, veţi merge acasă îmbrăcat în harul Sfintei Preoţii, ca preot”.

După ce P.S. Ioan Dragomir şi-a terminat cuvântarea, îndată după ce ne-am aşezat la masă, fericiţi că toate s-au săvârşit cu bine, Pr. Lucian, care fusese hirotonit preot tot în secret în decembrie 1964, scoate din buzunar un ziar şi se adresează P.S. Ep. Ioan Dragomir, zâmbind: „Cum de l-aţi hirotonit pe Alexandru de preot, de vreme ce are piedici? Priviţi în acest ziar, pe care-l aduc de la Baia-Mare, ziarul pentru socialism în care scrie despre tovarăşul tehnician principal Alexandru Mesaroş (Mesian) care verifică calitatea rezistenţei metalelor într-un laborator de încercări mecanice şi de metalografie de la Uzina Mecanică şi Utilaj Minier din Baia-Mare (UMMUM)?” Într-adevăr, acel articol era laudativ şi era însoţit şi de o fotografie. Evident, bucuria a fost şi mai mare, era un compliment la adresa mea, din câmpul muncii, publicat în ziar.

Am putea să numim o coincidenţă faptul că, în zilele în care „regimul” mă lăuda, eu am devenit preot greco-catolic în clandestinitate, în secret. Acest lucru l-am aflat în seara zilei hirotonirii mele, la masa festivă. Acesta a fost un prim şoc de bucurie, un semn al Providenţei.”

Preotul greco-catolic de atunci și-a continuat munca în uzină, fără ca cei care lucrau cu el să știe ce și cum, cu viața lui secretă. Nici chiar părinții lui nu au știut. Apoi a venit Revoluția. Renașterea Bisericii Greco-Catolice, din catacombe. Ieșirea la suprafață. Preotul Alexandru Mesian fost numit episcop în 1994, ca auxiliar, apoi plin, în 1996. Ajunsese părintele Banatului (și, câta, dincolo de Banat), loc unde catedrala din Lugoj fusese retrocedată amiabil, de ÎPSS Nicolae Corneanu. Singura, de altfel, reprimită de către greco-catolici pe cale pașnică, în România. O eparhie mai aparte decât celelalte, cu o anumită specificitate, dar în care cuvântul cheie a fost mereu ecumenismul.

Scriam cândva, într-un articol intitulat ”Timpul marilor întoarceri acasă ale episcopilor greco-catolici”:

”Un episcop este cel care se îngrijește de enoriașii săi, dându-le substanța ființării de acum, strângându-i în jurul lui și bobolindu-le binele de rău, prin oamenii săi, ca bobul de porumb. Apropiindu-i de viitor cu sfaturile sale, arâtand drumurile de urmat. Și dându-le rădăcini dinspre trecut, pentru ca toate acestea să aibă o identitate. Exact acest lucru l-a făcut și Prea Sfinția Sa Alexandru Mesian (…).”

Recepția din Palatul Episcopal din Lugoj, din 28 ianuarie, a strâns alături preoți de mai multe confesiuni, persoane consacrate, reprezentanți ai Comunității Mozaice, membri ai consiliului catedralei lugojene, cadre militare, angajați ai eparhiei. Corul „Reînvierea”, condus de inimoasa profesoară Olimpia Drăgan, a fost prezent, ca de obicei, punctând cu momente muzicale.

Prea Sfinţitul Alexandru Mesian a mulțumit asistenței (cităm bru.ro): „Urările pe care mi le-aţi adresat le punem în mâna bunului Dumnezeu de la care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit. Se spune, şi este cunoscut faptul, că Spiritul Sfânt este cel care lucrează în noi, iar noi suntem pământul în care se pune darul lui Dumnezeu, în care se plantează sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu şi pământul trebuie să dea roadă. Bunul Dumnezeu mi-a dat numeroase haruri pe care am încercat în timpul vieţii mele să le şi valorific”.

Aniversarea Prea Sfințitului Alexandru Mesian a fost o aducere aminte că un ierarh nu are doar toiagul, pentru dojană, ci și inima, pentru strângerea laolaltă a celor din familia sa lărgită. De aceea, dincolo de urările oficiale, am adăugat-o și pe cea cu nume de cod, pe care-l folosim, de drag, atunci când ierarhul nu ne aude: La mulți ani Șerifului!